Evoluția Homo sapiens a realizat trecerea în poziție ortostatică verticală, adică bipodie, ce reprezintă un pas enorm evolutiv ce i-a permis omului eliberarea membrelor superioare pentru vînat, Datorită ortolocomoției și modului sedentar de viață evoluează și patologiile degenerative ale coloanei vertebrale. Conform datelor Centrului Național de Statistică a Sănătății SUA (National Center for Health Statistics 2005), 26-32% din populația cu vîrsta pînă la 45 ani suferă și sunt limitați în activitate de durerile permanente în regiunile cervicale și lombare ale coloanei vertebrale. Patologia degenerativ-distrofică a coloanei vertebrale reprezintă o temă actuală în medicina contemporană.
Istoria medicinii, tratamentul durerilor de spate pleacă în
adîncul mileniilor, primele mențiuni fiind întîlnite în Edwin
Smith Surgical Papyrus datate cu anii 1550–1500 I.H. Manuscript
unde se descrie traumatologia, tratamentul afecțiunilor vertebrale
aplicate în Egiptul antic pe timpul domniei Faraonilor, și care ne
uimește prin cunoștințele profunde în anatomia umană.
Nu există un om care să nu fi suferit vreodată de dureri de spate. Conform investigatiilor radiologice, patologia degenerativ-distrofică a coloanei vertebrale - discartrozele (osteocondroza) reprezintă un proces de îmbătrînire a coloanei vertebrale, un rezultat al involuției discului intervertebral.
Extensia coloanei vertebrale nu este o metodă inovatorie, fiind folosită încă din antichitate, care a fost descrisă de Hippocrates 460-370 Î.H. Este știută masa de tracție Hippocrates, folosită în tratamentul deformităților și patologiilor vertebrale.
Francis Glisson (1597 -
1677) medic, fiziolog și anatomist britanic a publicat în 1650
lucrarea De Rachitide, unde a descris modificările patologice în
rahitizm și a determinat etiologia acestuia. Glisson a elaborat
tratamentul deformităților vertebrale prin gimnastică, fixatoare
și a inventat ansa (hamul) pentru extensia cervicală, folosind-o
în tratamentul scoliozei, care ulterior a fost denumită ansa
Glisson, folosită pînă în zilele de azi în procedurile de extensie
cervicală. Pe parcursul mileniilor medicina a evoluat, au apărut
multe noi descoperiri, invenții, noi metode de tratament, dar
unele din ele nu și-au pierdut actualitatea nici pînă azi, trecînd
testarea de-a lungul veacurilor. La unele din ele se referă extensia
coloanei vertebrale.
Mecanismul de acțiunie a extensiei asupra discului intervertebral
Otto von Guericke, savant german, fizic, inginer și filosof.
Una din Principala lui realizare științifică a fost crearea fizicii vidului.
În 1654 a efectuat renumitul experiment din orasul Magdeburg, în care
a demonstrat prezența vacuumului și puterea presiunii aerului. Experimentul
a constat în acea că două emisfere din cupru cu diametrul de 35,5cm au fost
lipite împreună formînd o sferă integră din care prin intermediul a unei
pompe de aer inventate și confecționate de singur a fost evacuat aerul.
16 cai a cîte 8 din ambele părți nu au putut dezlipi emisferele. Mai tîrziu
aceste emisfere au fost denumite emisferele din Magdeburg, și acest experiment
a fost repetat în 1663 în orașul Berlin cu implicarea a 24 de cai.
Emisferele originale în prezent se păstrează în Deutsches Museum or. München.
Cam așa forțe fizice acționează și asupra discului intervertebral în timpul extensiei coloanei vertebrale:
Extensia coloanei vertebrale efectuează scăderea presiunii intradiscale în segmentul disco-vertebral, normalizează raportul spaţial între faţetele articulare, mărește spațiul intervertebral, și induce decompresia arterilor spinale, radiculelor nervoase în regiunea orificiilor intervertebrale. Datorită "vacuum efectului" are loc centrarea nucleului pulpos, și există posibilitatea revenirii, retragerii la loc a conținutului herniat din nucleul pulpos, ce este ajutat de către ligamentul longitudional posterior tensionat în timpul extensiei(în cazul hernierii mediale).
