COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală este organul care susține nemijlocit corpul și adăpostește cea mai importantă magistrală nervoasă, motiv pentru care tulburările și deformările vertebrale au frecvent și impacte neurologice. Coloana vertebrală e formată din 33-34 de vertebre, are 2 curburi chifozice și 2 curburi lordozice.

Funcțiile coloanei vertebrale:

  • 1 - Sprijin;
  • 2 - Apărare (Protecție);
  • 3 - Mobilitate;

Elementul structural-funcțional al coloanei vertebrale este segmentul motor rahidian, care constă din două vertebre, ligamente și disc intervertebral. Discul intervertebral reprezintă o sindesmoză complexă, formată din inelul fibrozic la periferie, similar unui bandaj conjunctiv de reținere a nucleului pulpos, localizat în interiorul discului, care preia efortul depus pe coloană, în așa fel încat discul îndeplinește concomitent funcția de fixare, mobilitate și amortizare.

Descriere topografică

Coloana vertebrală anatomic e împărțită în 4 regiuni:

  • 1 - regiunea cervicală, formată din 7 vertebre;
  • 2 - regiunea toracică cu 12 vertebre;
  • 3 - regiunea lombară, cu 5 vertebre;
  • 4 - regiunea sacrală cu 5 vertebre sudate și regiunea coccigiană formată din 4-5 vertebre;

Regiunea toracică a coloanei are mobilitate mai mică comparativ cu regiunile cervicală și lombară. Vertebrele lombare sunt cele mai înalte și cu diametrul cel mai mare pentru a face față presiunii care se exercită asupra lor. Coloana vertebrală are 4 curburi fiziologice situate în plan sagital, care sporesc rezistența ei la solicitările verticale (de aproximativ 10 ori față de aceeași coloană fără curburi). Aceste sunt cu convexitate anterioară în zona cervicală, cu convexitate posterioară în zona toracică și cu convexitate anterioară în regiunea lombară. Segmentul sacro-coccigian are o curbură imobilă cu convexitate posterioră. Curburile vertebrale împreună cu ligamentele și discurile intervertebrale contribuie la realizarea unui echilibru intrinsec adecvat al coloanei, la care se adaugă echilibrul extrinsec, pe care îl realizează grupele musculare, care susțin coloana vertebrală în mod direct, sau prin intermediul altor structuri. Se ajunge astfel la numeroase mecanisme, care au rol de a atribui coloanei vertebrale rezistență, mobilitate și suplețe maximă, care o fac potrivită pentru rolul de susținere, axare, protecție și mișcare pe care îl are.

"Coloana vertebrală trebuie sa fie mobilă într-atît, încît e posibil, și stabilă încît e necesar."

Gutmann

Înălțimea coloanei scade odată cu îmbătrînirea și după statica prelungită, din motivul pierderii apei din discul intervertebral, alimentarea căruia se face per diapedezum. E știut că 15 min. poziție orizontală restabilesc înălțimea discului intervertebral diminuată timp de 90 min poziție ortostatică.

Vertebrele sunt legate între ele prin 2 tipuri de joncțiuni:

  • 1 - Sindesmoza disc-vertebrală formată între corpul vertebral și discul intervertebral permite 5 tipuri de mișcări (flexie-extenzie, înclinare laterală, rotație în jurul unui ax vertical, alunecare între corpurile vertebrale, îndepartare și apropiere între vertebre);
  • 2 - Articulațiile apofizelor articulare permit alunecări anterioare, posterioare sau laterale, în dependență de orientarea lor spațială;

Tonusul muscular este starea de contracție statică, ce se menține prin mecanism reflector, are rol în determinarea poziției corpului și stabilitate articulară. Hipotonia și hipertonia musculară în limitele fiziologice nu produc modificări importante, dar peste anumite limite pot determina inițial deviații ale coloanei și ulterior chiar deformații restante. Prin antrenament bine condus, proprietățile mușchiului (tonus, excitabilitate, contractibilitate, elasticitate, plasticitate) se pot dezvolta pînă la valori superioare.

De menționat: Discurile intervertebrale cervicale reprezintă aproximativ 30% din înalțimea coloanei cervicale, și aceasta în mare masură datorită nucleului pulpos care conține pînă la 80% apă la tineri și pînă la 65% la bătrîni. Proprietatea de a capta apa, e datorată concentrației de condroitinsulfați care cu vîrsta se micșorează. În dependență de efort și poziție, nucleul pulpos iși schimbă forma (nu și volumul), și, datorită elasticității inelului fibros, se obține efectul de amortizare a discului intervertebral și a intregii coloanei vertebrale. Cu vîrsta și în patologie degenerativă, inelul fibros pierde proprietățile de elasticitate și capacitatea de a amortiza efortul primit de la complexul pulpos.